Culorile anului 2021
0 Comments2021 este al doilea an din istorie când institutul Pantone n-a ales o singură culoare reprezentativă: ni se propune să colorăm anul care vine într-un gri suprem („ultimate gray”) combinat cu galbenul luminat („illuminating”). Sugerând o atitudine pozitivă susținută de tărie (nu e vorba de țuică, desigur, ci de gri). Precedentul a fost în 2016, când au fost selectate Rose Quartz și Serenity.
Câtă vreme optimismul e la cote ridicate vă propun să trecem în revistă ce N-A adus cu sine 2020 în industria de reclame – mă refer în principal la producția publicitară. A fost un prim val în care micii producători au încercat să se plieze pe susţinerea sectorului sanitar. Mai toţi au început să producă viziere – mai mult ca să se simtă utili, căci „aprovizionarea” sistemului a prins mișcarea și a cumpărat viziere pe bani grei, nu de la ei.
Poate că a fost şi vina autorităţilor care, incapabile să emită un set de măsuri de siguranţă obligatorii de respectat, au ales să adopte soluţii coercitive – amenzi şi restricţii. Cu atât mai mare dezamăgirea celor care au investit în tehnologii avansate, precum tratamentul antiviral, aplicat măştilor produse la PrintCenter Sibiu. Aceştia au obţinut certificări precum Oeko-Tex Standard 100 și Centexbel care au stabilit că măștile lor protejează împotriva virusului SARS-CoV-2.
Cât despre piaţa locală, aceasta a suferit şi din cauza dispariţiei târgurilor de profil, cvasi-inexistente la Cluj în ultimul deceniu, din cauză că autorităţile locale n-au fost capabile să rezolve litigiul din groapa Mărăşti, unde funcţiona cândva cu succes centrul Expo Transilvania. Au fost vagi încercări de a promova BT Arena ca locaţie alternativă pentru expoziţii dar, din păcate, pandemia n-a fost chiar cea mai bună ocazie pentru această schimbare de decor.