fbpx

Culoare, calitate sau viteză?

Culoare, calitate sau viteză?

0 Comments

Vorbim în titlu de câțiva parametri în conflict: principalul beneficiar al unei imprimări (=clientul, care nu e singurul), dorește un print clar, în culori vii, care să-i fie livrat în cel mai scurt timp. El plătește lucrarea și nu va fi contrazis, chiar dacă cerințele sale nu sunt simplu de îndeplinit – simultan. Asta deoarece există un furnizor de servicii de print care va încerca să-şi maximizeze profitul, dar şi timpul consumat cu lucrarea, şi la fel gândesc furnizorii săi de materiale şi echipamente.

În al doilea rând, printăria va căuta să pună mai puţină culoare pe suport, apoi să-l acopere cât mai rapid, pentru a face o lucrare rentabilă şi-a o livra repede. Însă rapid nu înseamnă şi de calitate, aşa că aici dorinţele prestatorului şi ale clientului se despart. Până aici, nimic nou; să vedem cu ce soluţii au venit producătorii de echipamente. În 2019 există cel puţin 8 tehnologii de imprimare digitală ce concurează clasicul tipar offset. Le vom enumera deoarece tehnologia folosită limitează reprezentarea culorilor, astfel:

1. Tipar digital pe bază de toner (tehnologie laser), bun pentru: afișe maxim A3+, mape, broșuri, pliante; aparatele de acest gen ajung să concureze tiparul clasic la tiraje mici.

2. DTG (tehnologia Direct To Garment, cerneală specială pentru textil), pentru tricouri inscripționate pe loc, unul câte unul, în print-shopuri din centre comerciale.

3. Printul UV (cerneală pe bază de apă, fixată cu raze UV) poate fi aplicat și întărit pe aproape orice material care se poate pune într-o imprimantă, inclusiv pe medii rigide; nu există absorbție de cerneală în mediu.

4. Eco-Solvent (cerneală având ca bază un solvent, nu apă); materialul trebuie încălzit iar solventul (chiar dacă este de nivel mijlociu sau chiar ecologic) se evaporă după imprimare, degajând un miros; solvenții chimici nu sunt potriviți pentru aplicații de interior, precum cele solicitate de retailerii alimentari.

5. Latex (cerneală pe baza de apă + plastic) a fost lansată ca o alternativă la printurile cu solvenți sau eco-solvenți, cerneala nu degajă substanțe toxice însă căldura implicată în procesul de aplicare limitează gama de materiale folosită.

6. Sublimare (cerneală a cărei bază se transformă în gaz la temperaturi ridicate în timp ce pigmenţii se fixează în material, având loc o explozie a culorilor); procesul de imprimare și fixare are mai multe etape.

7. Cerneală pe bază de apă, cu versiunile dye și pigment-ink, în primul caz colorantul se dizolvă în apă (asemeni zahărului), în celălalt este format din particule încapsulate (pigmenţi) care stau în suspensie în lichid.

8. Cerneală cu bază de gel (cu versiunea UVgel) este o formulă de cerneală mai nouă, lansată de Canon în colaborare cu OCE.

Din moment ce pe piaţă rezistă atât de multe tehnologii, este clar că fiecare are nişa ei, aplicaţiile fiind diferite. O altă consecinţă este că nu există o soluţie universală, care să poată imprima pe orice, repede şi bine, ci imprimante diferite pentru aplicaţii specifice. Și gama de culori (numită și color gamut) ce poate fi reprodusă de tehnologiile enumerate diferă, după cum puteți vedea în graficul de mai jos:

nivel_culoare

Așadar de la printul pe tricouri nu are sens să aveți pretenții prea mari, la fel și tehnologia laser are limitările sale, printul UV stă ceva mai bine, dar este bazat tot pe 4 culori: CMYK+alb+luciu, însă albul nu este culoare. Deja eco-solventul și latexul, care lucrează cu 6 și mai multe culori, au gamutul mai extins, depășit doar de explozia de culoare de după sublimare și clasica imprimare pe bază de apă, despre care am mai scris aici, cu referire la gicleé prints.

Acum câte ceva despre avantajele şi dezavantajele fiecărei tehnologii: cernelurile UV sunt costisitoare, la fel şi tehnologia de fixare a lor, însă dau rezultate rapide iar stratul de cerneală este consistent şi rezistent la exterior. Printul latex iese gata uscat, este eco-friendly, dar vine şi el cu costuri mari şi viteze de imprimare destul de mici. Cele mai rapide sunt tot printerele pe bază de solvent şi mild-solvent care, cel puţin pentru aplicaţiile de mari dimensiuni cum sunt meshurile şi bannerele gigant, încă nu au rival.

Aminteam în introducere că există mai mulți beneficiari ai unei imprimări de reclamă: cel care comandă lucrarea (de regulă un producător sau un retailer), cel care o execută (și ia banii) și consumatorul final, care pricepe sau nu / apreciază sau nu mesajul transmis. Pentru ca totul să iasă cu bine, undeva pe traseu ar trebui să intervină cel puțin un designer, poate și un copywriter. În caz contrar, fiecare din beneficiari se va întreba, la un moment sau altul al lucrării: cine naiba a conceput prostia asta?

About marius

    You May Also Like

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *