Acum ceva timp, pe vremea precedentei crize financiare, așa-zisele „industrii creative” au sângerat și ele (ba chiar mai abitir) decât altele și au pierdut o mare parte din personal în favoarea agențiilor de PR, apărute ca ciupercile după ploaie. O parte din publicitari s-au agajat direct în birourile de PR ale companiilor mari, iar cei mai curajoși și-au făcut agenții de comunicare sau PR, răspunzând nevoilor pieței. Acum, că traversăm o nouă criză, oamenii de comunicare sunt iar la mare căutare. Nici n-am ieșit bine din pandemie și intrăm abrupt în război la Marea Neagră, iar toată lumea pare surprinsă de situație – ca și cum nu s-ar fi știut ce va urma.
Dar cum pot reacționa firmele și, mai ales, cum îi poate ajuta comunicarea? Aparent, industriile creative ar putea intra și ele în declin, fiind pe lista celor considerate neesențiale, dar scenariile sunt mai complexe. Sigur că situaţiile diferă de la domeniu la domeniu, dar se prevăd două scenarii principale, prezente în toate planurile puse pe hârtie până acum: criza economică – presiunea pusă pe prețuri, blocajele din lanțul de furnizori și the worst-case scenario, anume dacă vine războiul în România. Acesta din urmă este cel mai puțin probabil, dar la începutul anului 2020 și pandemia era tot așa și nimeni, începând cu autoritățile, nu credea că ne va afecta pe toți.
Așa că, deşi ni se pare puţin probabil, ar trebui să luăm în calcul și eventualele influenţe ale războiului asupra afacerilor – fiindcă e mai bine să fii pregătit decât să fii luat prin surprindere. Chiar şi cei din Ucraina au fost luați prin surprindere de invazia rusă, deși toată lumea vorbea de ceva timp despre scenariul unui război care ar afecta grav întreaga țară. Unii chiar îi reproșează lui Zelenski că atunci când rușii erau la graniță președintele le spunea să stea liniștiți. Oare nu mai bine îi pregătea? – zic ei acum.
Dar dacă îi pregătea, cum putea s-o facă fără a-i panica? Și atunci, care e cel mai bun mesaj în situația de față? Indiferent de ce spun autoritățile și ce se comunică prin media, cred că este esențial să fii pregătit pentru scenariul în care războiul îți va afecta viața și business-ul. Important e să observi cu atenţie (şi cu îngrijorare, vorba lui Iohannis) impactul conflictului de la graniță. Să iei pulsul angajaților, să faci sondaje în piață, să stai de vorbă cu clienţii pentru a evalua cum se schimbă percepțiile în această perioadă. Pentru că se se schimbă rapid.
Poate fi un bun moment să testezi tot ce ştii (sau ce credeai că ştii) despre percepție și reputație. Despre brand şi awarness, dacă-ţi plac englezismele. Suntem în plin război hibrid, iar cuvintele prind tot mai mare putere – nu chiar ca bombele, dar nici departe nu sunt. În panica generală, tu va trebui să comunici clar și transparent. Mai limpede şi mai transparent ca niciodată, ca să nu laşi loc de confuzii! Reclamă puţină, mesaje simple şi clare + optimism, că de asta are nevoie lumea.